|
ÎMPLINÍRE, împliniri, s. f. Acțiunea de a (se) împlini și rezultatul ei. – V. împlini. (Sursa: DEX '98 )
ÎMPLINÍRE s. 1. completare. 2. îngrășare. 3. executare. 4. v. îndeplinire. (Sursa: Sinonime )
Împlinire ≠ neîmplinire (Sursa: Antonime )
împliníre s. f., g.-d. art. împlinírii; pl, împliníri (Sursa: Ortografic )
| împlini verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) împlini | împlinire | împlinit | împlinind | singular | plural | | împlinește | împliniți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | împlinesc | (să) împlinesc | împlineam | împlinii | împlinisem | | a II-a (tu) | împlinești | (să) împlinești | împlineai | împliniși | împliniseși | | a III-a (el, ea) | împlinește | (să) împlinească | împlinea | împlini | împlinise | | plural | I (noi) | împlinim | (să) împlinim | împlineam | împlinirăm | împliniserăm, împlinisem* | | a II-a (voi) | împliniți | (să) împliniți | împlineați | împlinirăți | împliniserăți, împliniseți* | | a III-a (ei, ele) | împlinesc | (să) împlinească | împlineau | împliniră | împliniseră | * Formă nerecomandată | împlinire substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | împlinire | împlinirea | | plural | împliniri | împlinirile | | genitiv-dativ | singular | împliniri | împlinirii | | plural | împliniri | împlinirilor | | vocativ | singular | împlinire, împlinireo | | plural | împlinirilor | |