ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. (Sursa: DEX '98 )
ÎMPLÂNTÁ vb. 1. v. înfige. 2. a intra, a se înfige, a pătrunde. (Glonțul i s-a ~ adânc în corp.) (Sursa: Sinonime )
ÎMPLÂNTÁ vb. v. planta, pune, răsădi, sădi, transplanta. (Sursa: Sinonime )
împlântá vb., ind. prez. 1 sg. împlânt, 3 sg. și pl. împlântă (Sursa: Ortografic )
A ÎMPLÂNTÁ împlânt tranz. 1) (obiecte ascuțite la vârf) A face să intre (adânc) cu ascuțișul; a înfige. A-și ~ unghiile. 2) A face să intre în ascuțișul a ceva. ~ un steag. /<lat. implantare (Sursa: NODEX )
împlîntá (împlântát, împlântát), vb. – 1. A planta, a pune în pămînt o plantă. – 2. A așeza, a fixa. – 3. A înfige, a vîrî. – Mr. (m)plîntu, megl. plăntu, plăntari. Lat. plantāre (Pușcariu 790; Candrea-Dens., 1411; DAR), cf. it. piantare, fr. planter, sp. plantar, port. prantar. Cf. plîntă. (Sursa: DER )
Declinări/Conjugări
împlânta   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) împlânta împlântare împlântat împlântând singular plural
împlântă împlântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) împlânt (să) împlânt împlântam împlântai împlântasem
a II-a (tu) împlânți (să) împlânți împlântai împlântași împlântaseși
a III-a (el, ea) împlântă (să) împlânte împlânta împlântă împlântase
plural I (noi) împlântăm (să) împlântăm împlântam împlântarăm împlântaserăm, împlântasem*
a II-a (voi) împlântați (să) împlântați împlântați împlântarăți împlântaserăți, împlântaseți*
a III-a (ei, ele) împlântă (să) împlânte împlântau împlântară împlântaseră
* Formă nerecomandată