ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. (Sursa: DEX '98 )
A ÎMPRIETENÍ ~ésc tranz. A face să se împrietenească. [Sil. îm-pri-e-] /în + prieten (Sursa: NODEX )
A SE ÎMPRIETENÍ mă ~ésc intranz. A stabili relații de prietenie; a deveni prieten cu cineva. ~ cu o fată. /în + prieten (Sursa: NODEX )
ÎMPRIETENÍ vb. (înv. și reg.) a se prieteni, (reg.) a se ortăci. (S-au ~ repede.) (Sursa: Sinonime )
A se împrieteni ≠ a se îndușmăni, a se învrăjbi (Sursa: Antonime )
împrietení vb. (sil. -pri-e-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 sg. și pl. împrieteneáscă (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
împrieteni   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) împrieteni împrietenire împrietenit împrietenind singular plural
împrietenește împrieteniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) împrietenesc (să) împrietenesc împrieteneam împrietenii împrietenisem
a II-a (tu) împrietenești (să) împrietenești împrieteneai împrieteniși împrieteniseși
a III-a (el, ea) împrietenește (să) împrietenească împrietenea împrieteni împrietenise
plural I (noi) împrietenim (să) împrietenim împrieteneam împrietenirăm împrieteniserăm, împrietenisem*
a II-a (voi) împrieteniți (să) împrieteniți împrieteneați împrietenirăți împrieteniserăți, împrieteniseți*
a III-a (ei, ele) împrietenesc (să) împrietenească împrieteneau împrieteniră împrieteniseră
* Formă nerecomandată

împrietenit   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular împrietenit împrietenitul împrietenită împrietenita
plural împrieteniți împrieteniții împrietenite împrietenitele
genitiv-dativ singular împrietenit împrietenitului împrietenite împrietenitei
plural împrieteniți împrieteniților împrietenite împrietenitelor
vocativ singular — —
plural — —