|
ÎMPĂRÁ, împăréz, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A pune în țeapă. 2. A aduce ceva la cunoștința tuturor printr-un semn înfipt în vârful unui proțap. – Lat. impalare (< palare). (Sursa: DLRM )
împărá, împăréz, vb. I (reg.) 1. a înfige pari sau haraci la vie; a hărăci, a părui (o vie). 2. a împunge cu un ac gros. 3. (refl.) a se înțepa (în ceva), a se împunge. 4. a face cunoscut, a publica. (Sursa: DAR )
| împăra verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) împăra | împărare | împărat | împărând | singular | plural | | împărează | împărați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | împărez | (să) împărez | împăram | împărai | împărasem | | a II-a (tu) | împărezi | (să) împărezi | împărai | împărași | împăraseși | | a III-a (el, ea) | împărează | (să) împăreze | împăra | împără | împărase | | plural | I (noi) | împărăm | (să) împărăm | împăram | împărarăm | împăraserăm, împărasem* | | a II-a (voi) | împărați | (să) împărați | împărați | împărarăți | împăraserăți, împăraseți* | | a III-a (ei, ele) | împărează | (să) împăreze | împărau | împărară | împăraseră | * Formă nerecomandată |