|
INCARNÁRE, incarnări, s. f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var.: încarnáre s. f.] – V. incarna. (Sursa: DEX '98 )
ÎNCARNÁRE, s. f. v. incarnare. (Sursa: DEX '98 )
INCARNÁRE s.f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var. încarnare s.f. / < incarna]. (Sursa: DN )
ÎNCARNÁRE s.f. v. incarnare. (Sursa: DN )
INCARNÁRE s. 1. v. întrupare. 2. v. concretizare. 3. v. personificare. (Sursa: Sinonime )
incarnáre s. f., g.-d. art. incarnării; pl. incarnări (Sursa: Ortografic )
| încarna verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) încarna | încarnare | încarnat | încarnând | singular | plural | | încarnează | încarnați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | încarnez | (să) încarnez | încarnam | încarnai | încarnasem | | a II-a (tu) | încarnezi | (să) încarnezi | încarnai | încarnași | încarnaseși | | a III-a (el, ea) | încarnează | (să) încarneze | încarna | încarnă | încarnase | | plural | I (noi) | încarnăm | (să) încarnăm | încarnam | încarnarăm | încarnaserăm, încarnasem* | | a II-a (voi) | încarnați | (să) încarnați | încarnați | încarnarăți | încarnaserăți, încarnaseți* | | a III-a (ei, ele) | încarnează | (să) încarneze | încarnau | încarnară | încarnaseră | * Formă nerecomandată | încarnare substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | încarnare | încarnarea | | plural | încarnări | încarnările | | genitiv-dativ | singular | încarnări | încarnării | | plural | încarnări | încarnărilor | | vocativ | singular | încarnare, încarnareo | | plural | încarnărilor | |