|
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. (Sursa: DEX '98 )
ÎNCUNOȘTINȚÁ vb. 1. v. informa. 2. v. comunica. 3. a anunța, a înștiința, a vesti, (înv.) a publica, a publicarisi, a publicălui, a publicui. (A ~ ceva cuiva.) (Sursa: Sinonime )
încunoștințá vb., ind. prez. 1 sg. încunoștințéz, 3 sg. și pl. încunoștințeáză (Sursa: Ortografic )
| încunoștința verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) încunoștința | încunoștințare | încunoștințat | încunoștințând | singular | plural | | încunoștințează | încunoștințați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | încunoștințez | (să) încunoștințez | încunoștințam | încunoștințai | încunoștințasem | | a II-a (tu) | încunoștințezi | (să) încunoștințezi | încunoștințai | încunoștințași | încunoștințaseși | | a III-a (el, ea) | încunoștințează | (să) încunoștințeze | încunoștința | încunoștință | încunoștințase | | plural | I (noi) | încunoștințăm | (să) încunoștințăm | încunoștințam | încunoștințarăm | încunoștințaserăm, încunoștințasem* | | a II-a (voi) | încunoștințați | (să) încunoștințați | încunoștințați | încunoștințarăți | încunoștințaserăți, încunoștințaseți* | | a III-a (ei, ele) | încunoștințează | (să) încunoștințeze | încunoștințau | încunoștințară | încunoștințaseră | * Formă nerecomandată |