ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. (Sursa: DEX '98 )
ÎNCĂIERÁ vb. 1. (pop.) a se încăibăra. (De ce v-ați ~?) 2. a se hărțui. (Se ~ în joacă.) 3. a se încleșta, (reg.) a se încocleți. (S-au ~ la luptă.) 4. a se înfrunta, (fâg.) a se ciocni. (Două tabere care se ~.) 5. (înv.) a se sfădi. (Dulăii s-au ~.) (Sursa: Sinonime )
încăierá vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 sg. și pl. încáieră; conj. prez. 3 sg. și pl. încáiere (Sursa: Ortografic )
A ÎNCĂIERÁ încáier tranz. A ataca înconjurând din toate părțile. /în + caier (Sursa: NODEX )
A SE ÎNCĂIERÁ mă încáier intranz. A se lua la bătaie (unul cu altul); a începe să se bată (unul cu altul). /în + caier (Sursa: NODEX )
Declinări/Conjugări
încăiera   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) încăiera încăierare încăierat încăierând singular plural
încaieră încăierați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) încaier (să) încaier încăieram încăierai încăierasem
a II-a (tu) încaieri (să) încaieri încăierai încăierași încăieraseși
a III-a (el, ea) încaieră (să) încaiere încăiera încăieră încăierase
plural I (noi) încăierăm (să) încăierăm încăieram încăierarăm încăieraserăm, încăierasem*
a II-a (voi) încăierați (să) încăierați încăierați încăierarăți încăieraserăți, încăieraseți*
a III-a (ei, ele) încaieră (să) încaiere încăierau încăierară încăieraseră
* Formă nerecomandată