« Back
ÎNDÉMN, îndemnuri, s. n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul = îndemnat fiind de..., la stăruința... – Din îndemna (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 )
ÎNDÉMN ~uri n. 1) Chemare la o acțiune. ~ la masă. ◊ La (sau din) ~ul cuiva fiind îndemnat de cineva. Din (sau prin) ~ul propriu din proprie inițiativă. Din ~ul inimii dintr-o sinceră pornire internă. 2) Factor ce îndeamnă la o acțiune; imbold; impuls; stimulent. /v. a îndemna (Sursa: NODEX )
ÎNDÉMN s. 1. v. imbold. 2. v. sfat. (Sursa: Sinonime )
îndémn s. n., pl. îndémnuri (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
îndemn   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular îndemn îndemnul
plural îndemnuri îndemnurile
genitiv-dativ singular îndemn îndemnului
plural îndemnuri îndemnurilor
vocativ singular —
plural —

îndemna   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) îndemna îndemnare îndemnat îndemnând singular plural
îndeamnă îndemnați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) îndemn (să) îndemn îndemnam îndemnai îndemnasem
a II-a (tu) îndemni (să) îndemni îndemnai îndemnași îndemnaseși
a III-a (el, ea) îndeamnă (să) îndemne îndemna îndemnă îndemnase
plural I (noi) îndemnăm (să) îndemnăm îndemnam îndemnarăm îndemnaserăm, îndemnasem*
a II-a (voi) îndemnați (să) îndemnați îndemnați îndemnarăți îndemnaserăți, îndemnaseți*
a III-a (ei, ele) îndeamnă (să) îndemne îndemnau îndemnară îndemnaseră
* Formă nerecomandată