|
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestuli, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul. (Sursa: DEX '98 )
ÎNDESTÚL ~ă (~i, ~e) și adverbial v. DESTUL. /în + destul (Sursa: NODEX )
ÎNDESTÚL adv. v. destul, îndeajuns, suficient. (Sursa: Sinonime )
îndestúl adj. m., pl. îndestúli; f. sg. îndestúlă, pl. îndestúle (Sursa: Ortografic )
| îndestul (m.pl. -li) adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | îndestul | îndestulul | îndestulă | îndestula | | plural | îndestuli | îndestulii | îndestule | îndestulele | | genitiv-dativ | singular | îndestul | îndestulului | îndestule | îndestulei | | plural | îndestuli | îndestulilor | îndestule | îndestulelor | | vocativ | singular | îndestulule | îndestulo | | plural | îndestulilor | îndestulelor | | îndestul (m.pl. -ui) adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | îndestul | îndestulul | îndestulă | îndestula | | plural | îndestui | îndestuii | îndestule | îndestulele | | genitiv-dativ | singular | îndestul | îndestulului | îndestule | îndestulei | | plural | îndestui | îndestuilor | îndestule | îndestulelor | | vocativ | singular | — | — | | plural | — | — | |