ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător. (Sursa: DEX '98 )

ÎNDESTULĂTÓR adj. 1. v. suficient. 2. mulțumitor, satisfăcător, suficient. (O cantitate ~oare.) (Sursa: Sinonime )

îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre (Sursa: Ortografic )

ÎNDESTULĂTÓR1 adv. Cu îndestulare; în mod satisfăcător. /a îndestula + suf. ~ător (Sursa: NODEX )

ÎNDESTULĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care îndestulează; mulțumitor; satisfăcător. /a îndestula + suf. ~ător (Sursa: NODEX )