ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. (Sursa: DEX '98 )
ÎNDRITUÍ vb. v. autoriza, îndreptăți, îngădui, justifica, permite. (Sursa: Sinonime )
îndrituí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndrituiáscă (Sursa: Ortografic )
îndritui (1 -uiesc) verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | (a) îndritui | îndrituire | îndrituit | îndrituind | singular | plural | îndrituiește | îndrituiți | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | singular | I (eu) | îndrituiesc | (să) îndrituiesc | îndrituiam | îndrituii | îndrituisem | a II-a (tu) | îndrituiești | (să) îndrituiești | îndrituiai | îndrituiși | îndrituiseși | a III-a (el, ea) | îndrituiește | (să) îndrituiască | îndrituia | îndritui | îndrituise | plural | I (noi) | îndrituim | (să) îndrituim | îndrituiam | îndrituirăm | îndrituiserăm, îndrituisem* | a II-a (voi) | îndrituiți | (să) îndrituiți | îndrituiați | îndrituirăți | îndrituiserăți, îndrituiseți* | a III-a (ei, ele) | îndrituiesc | (să) îndrituiască | îndrituiau | îndrituiră | îndrituiseră | * Formă nerecomandată
|