ÎNDRUMÁ, îndrumez, vb. I. Tranz. 1. A arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcția potrivită; a călăuzi. ♦ Refl. (Reg.) A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. 2. A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață. [Prez. ind. și: îndrúm] – În + drum. (Sursa: DEX '98 )
A ÎNDRUMÁ ~éz tranz. 1) A orienta indicând direcția necesară; a îndrepta. 2) A susține cu sfaturi, cu recomandări; a învăța; a sfătui; a povățui. ~ pe calea cea bună. [Și îndrum] /în + drum (Sursa: NODEX )
îndrumá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúmă (Sursa: DOOM 2 )
ÎNDRUMÁ vb. 1. v. călăuzi. 2. v. dirija. 3. v. ghida. 4. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndrepta, a orienta, (înv.) a tocmi. (O ~ pe calea cea bună.) 5. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a povățui, a sfătui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ bine în viață.) 6. v. sfătui. 7. v. pregăti. (Sursa: Sinonime )
ÎNDRUMÁ vb. v. apuca, îndrepta, lua, merge, orienta, păși, pleca, porni. (Sursa: Sinonime )
A îndruma ≠ a dezorienta (Sursa: Antonime )
îndrumá vb., ind. prez. 1 sg. îndruméz/îndrúm, 3 sg. și pl. îndrumeáză/îndrúmă, perf. s. 1 sg. îndrumái (Sursa: Ortografic )
îndruma (1 -drum) verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | (a) îndruma | îndrumare | îndrumat | îndrumând | singular | plural | îndrumă | îndrumați | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | singular | I (eu) | îndrum | (să) îndrum | îndrumam | îndrumai | îndrumasem | a II-a (tu) | îndrumi | (să) îndrumi | îndrumai | îndrumași | îndrumaseși | a III-a (el, ea) | îndrumă | (să) îndrume | îndruma | îndrumă | îndrumase | plural | I (noi) | îndrumăm | (să) îndrumăm | îndrumam | îndrumarăm | îndrumaserăm, îndrumasem* | a II-a (voi) | îndrumați | (să) îndrumați | îndrumați | îndrumarăți | îndrumaserăți, îndrumaseți* | a III-a (ei, ele) | îndrumă | (să) îndrume | îndrumau | îndrumară | îndrumaseră | * Formă nerecomandată îndruma (1 -drumez) verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | (a) îndruma | îndrumare | îndrumat | îndrumând | singular | plural | îndrumează | îndrumați | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | singular | I (eu) | îndrumez | (să) îndrumez | îndrumam | îndrumai | îndrumasem | a II-a (tu) | îndrumezi | (să) îndrumezi | îndrumai | îndrumași | îndrumaseși | a III-a (el, ea) | îndrumează | (să) îndrumeze | îndruma | îndrumă | îndrumase | plural | I (noi) | îndrumăm | (să) îndrumăm | îndrumam | îndrumarăm | îndrumaserăm, îndrumasem* | a II-a (voi) | îndrumați | (să) îndrumați | îndrumați | îndrumarăți | îndrumaserăți, îndrumaseți* | a III-a (ei, ele) | îndrumează | (să) îndrumeze | îndrumau | îndrumară | îndrumaseră | * Formă nerecomandată
|