ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășura un copil în scutece (și în feși); p. ext. a înfășura corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. (Sursa: DEX '98 )

ÎNFĂȘÁ vb. v. bandaja, lega, pansa. (Sursa: Sinonime )

înfășá (înfắș, înfășát), vb. – 1. A Înfășura în scutece. – 2. A bandaja. – 3. A înfășura, a acoperi strîns de jur împrejur. – Var. fașa, înfăș(u)ia. Mr. nfaș, nfășare, megl. anfaș, anfășari. Lat. fasciāre (Pușcariu 839; Candrea-Dens., 554; REW 3209; DAR), cf. alb. faškjoń, it. (in)fasciare (sard. fašare), prov. faissar, fr. faisser, sp. fajar, port. enfaixar. Pref. în- trebuie să fie tîrziu; ar putea fi vorba și de un der. intern de la fașe, s.v. Este cuvînt comun, cf. ALR, I, 228. Der. înfășetură, s. f. (acțiunea de a înfășa; legătură; scutec); înfășura, vb. (a înfășura, a acoperi; a ascunde, a acoperi pînă la ochi; a răsuci), der. de la un pl. ipotetic sau colectiv *fășuri ‹ fașe, ca gînd › gînduri › îngîndura; fum › fumuri › înfumura, cf. îngrijora etc. (după Pușcariu 840; Tiktin; Candrea-Dens., 558; DAR, din lat. *in-fasciolāre, etimon a cărui utilitate nu este evidentă și care nu este confirmat nici de dialecte și nici de celelalte limbi romanice); înfășurător, adj. (care înfășoară); înfășurătură, s. f. (înfășurare); desfășa, vb. (a scoate scutecele); desfășura, vb. (a descolăci, a întinde, a desface; a dezvolta). (Sursa: DER )

înfășá vb., ind. prez. 1 sg. înfăș, 2 sg. înféși, 3 sg. și pl. înfáșă, 1 pl. înfășăm; conj. prez. 3 sg. și pl. înféșe; ger. înfășând (Sursa: Ortografic )

A ÎNFĂȘÁ înfăș tranz. 1) (copii) A înveli în scutece, legând cu fașa. 2) (mai ales părți ale corpului) A înveli (strâns) cu un bandaj sau cu o fașă. A-și ~ capul. /<lat. infasciare (Sursa: NODEX )

A înfășa ≠ a desfășa (Sursa: Antonime )