ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). – V. îmbrățișa. 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). (Sursa: DEX '98 )
ÎNLĂNȚUÍ vb. v. captiva. (Sursa: Sinonime )
ÎNLĂNȚUÍ vb. 1. v. încătușa. 2. v. îmbrățișa. 3. v. asocia. (Sursa: Sinonime )
A înlănțui ≠ a dezlănțui (Sursa: Antonime )
înlănțuí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. înlănțui, 3 sg. și pl. înlănțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá, perf. s. 1 sg. înlănțuíi (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
înlănțui (1 -țui)   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) înlănțui înlănțuire înlănțuit înlănțuind singular plural
înlănțuie înlănțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) înlănțui (să) înlănțui înlănțuiam înlănțuii înlănțuisem
a II-a (tu) înlănțui (să) înlănțui înlănțuiai înlănțuiși înlănțuiseși
a III-a (el, ea) înlănțuie (să) înlănțuie înlănțuia înlănțui înlănțuise
plural I (noi) înlănțuim (să) înlănțuim înlănțuiam înlănțuirăm înlănțuiserăm, înlănțuisem*
a II-a (voi) înlănțuiți (să) înlănțuiți înlănțuiați înlănțuirăți înlănțuiserăți, înlănțuiseți*
a III-a (ei, ele) înlănțuie (să) înlănțuie înlănțuiau înlănțuiră înlănțuiseră
* Formă nerecomandată