|
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii. (Sursa: DEX '98 )
| înmii verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) înmii | înmiire | înmiit | înmiind | singular | plural | | înmiește | înmiiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | înmiesc | (să) înmiesc | înmiam | înmiii | înmiisem | | a II-a (tu) | înmiești | (să) înmiești | înmiai | înmiiși | înmiiseși | | a III-a (el, ea) | înmiește | (să) înmiască | înmia | înmii | înmiise | | plural | I (noi) | înmiim | (să) înmiim | înmiam | înmiirăm | înmiiserăm, înmiisem* | | a II-a (voi) | înmiiți | (să) înmiiți | înmiați | înmiirăți | înmiiserăți, înmiiseți* | | a III-a (ei, ele) | înmiesc | (să) înmiască | înmiau | înmiiră | înmiiseră | * Formă nerecomandată | înmiit adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | înmiit | înmiitul | înmiită | înmiita | | plural | înmiiți | înmiiții | înmiite | înmiitele | | genitiv-dativ | singular | înmiit | înmiitului | înmiite | înmiitei | | plural | înmiiți | înmiiților | înmiite | înmiitelor | | vocativ | singular | — | — | | plural | — | — | |