|
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care este atins de nebunie, de demență; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni. (Sursa: DEX '98 )
ÎNNEBUNÍT adj., s. v. nebun. (Sursa: Sinonime )
| înnebuni verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) înnebuni | înnebunire | înnebunit | înnebunind | singular | plural | | înnebunește | înnebuniți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | înnebunesc | (să) înnebunesc | înnebuneam | înnebunii | înnebunisem | | a II-a (tu) | înnebunești | (să) înnebunești | înnebuneai | înnebuniși | înnebuniseși | | a III-a (el, ea) | înnebunește | (să) înnebunească | înnebunea | înnebuni | înnebunise | | plural | I (noi) | înnebunim | (să) înnebunim | înnebuneam | înnebunirăm | înnebuniserăm, înnebunisem* | | a II-a (voi) | înnebuniți | (să) înnebuniți | înnebuneați | înnebunirăți | înnebuniserăți, înnebuniseți* | | a III-a (ei, ele) | înnebunesc | (să) înnebunească | înnebuneau | înnebuniră | înnebuniseră | * Formă nerecomandată | înnebunit adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | înnebunit | înnebunitul | înnebunită | înnebunita | | plural | înnebuniți | înnebuniții | înnebunite | înnebunitele | | genitiv-dativ | singular | înnebunit | înnebunitului | înnebunite | înnebunitei | | plural | înnebuniți | înnebuniților | înnebunite | înnebunitelor | | vocativ | singular | — | — | | plural | — | — | |