« Back
ÎNNOBILÁRE, înnobilări, s. f. Acțiunea de a (se) înnobila. – V. înnobila. (Sursa: DEX '98 )
ÎNNOBILÁRE s.f. Acțiunea de a înnobila și rezultatul ei. [< înnobila]. (Sursa: DN )
Înnobilare ≠ abrutizare (Sursa: Antonime )
înnobiláre s. f., g.-d. art. înnobilării; pl. înnobilări (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
înnobila   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) înnobila înnobilare înnobilat înnobilând singular plural
înnobilează înnobilați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) înnobilez (să) înnobilez înnobilam înnobilai înnobilasem
a II-a (tu) înnobilezi (să) înnobilezi înnobilai înnobilași înnobilaseși
a III-a (el, ea) înnobilează (să) înnobileze înnobila înnobilă înnobilase
plural I (noi) înnobilăm (să) înnobilăm înnobilam înnobilarăm înnobilaserăm, înnobilasem*
a II-a (voi) înnobilați (să) înnobilați înnobilați înnobilarăți înnobilaserăți, înnobilaseți*
a III-a (ei, ele) înnobilează (să) înnobileze înnobilau înnobilară înnobilaseră
* Formă nerecomandată

înnobilare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular înnobilare înnobilarea
plural înnobilări înnobilările
genitiv-dativ singular înnobilări înnobilării
plural înnobilări înnobilărilor
vocativ singular înnobilare, înnobilareo
plural înnobilărilor