|
ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. Faptul de a (se) înnora; acoperire a cerului cu nori. ♦ Fig. Tristețe, mâhnire. [Var.: înnouráre s. f.] – V. înnora. (Sursa: DEX '98 )
ÎNNORÁRE s. v. întristare, mâhnire, posomo-reală, tristețe. (Sursa: Sinonime )
înnoráre s. f., g.-d. art. înnorării; pl. înnorări (Sursa: Ortografic )
| înnora verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) înnora | înnorare | înnorat | înnorând | singular | plural | | înnorează | înnorați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | înnorez | (să) înnorez | înnoram | înnorai | înnorasem | | a II-a (tu) | înnorezi | (să) înnorezi | înnorai | înnorași | înnoraseși | | a III-a (el, ea) | înnorează | (să) înnoreze | înnora | înnoră | înnorase | | plural | I (noi) | înnorăm | (să) înnorăm | înnoram | înnorarăm | înnoraserăm, înnorasem* | | a II-a (voi) | înnorați | (să) înnorați | înnorați | înnorarăți | înnoraserăți, înnoraseți* | | a III-a (ei, ele) | înnorează | (să) înnoreze | înnorau | înnorară | înnoraseră | * Formă nerecomandată | înnorare substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | înnorare | înnorarea | | plural | înnorări | înnorările | | genitiv-dativ | singular | înnorări | înnorării | | plural | înnorări | înnorărilor | | vocativ | singular | înnorare, înnorareo | | plural | înnorărilor | |