ÎNSÉMN, însemne, s. n. (Rar) Semn distinctiv al unei demnități, al unui rang; insignă. – Din fr. insigne (după semn). (Sursa: DEX '98 )

A ÎNSEMN/Á însémn 1. tranz. 1) A evidenția printr-un semn distinctiv; a marca. 2) (informații, imagini) A fixa (pentru sine) cu ajutorul unor semne grafice. 2. intranz. (despre obiecte, semne) A avea o anumită semnificație; a fi dotat cu o semnificație; a semnifica. [Și însemnez] /în + a semna (Sursa: NODEX )

ÎNSÉMN ~e n. rar Semn distinctiv al unei demnități, al unui rang sau al unui ordin. /în + semn (Sursa: NODEX )

ÎNSÉMN s.n.. Semn distinctiv al unei demnități, al unui grad; insignă. [Var. insemn s.n. / cf. fr. insigne, lat. insegna, după semn]. (Sursa: DN )

ÎNSÉMN s. n. semn distinctiv al unei demnități, al unui grad; insignă. (după fr. insigne) (Sursa: MDN )

ÎNSÉMN s. 1. semn, simbol. (Sceptrul era ~ul puterii domnitorului.) 2. insignă, (înv.) marcă, semn. (~ al unei asociații.) (Sursa: Sinonime )

însémn s. n., pl. însémne (Sursa: Ortografic )