|
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. (Sursa: DEX '98 )
A ÎNSPĂIMÂNTÁ înspăimânt tranz. A face să se înspăimânte. [Sil. în-spăi-] /în + a spăimânta (Sursa: NODEX )
A SE ÎNSPĂIMÂNTÁ mă înspăimânt intranz. 1) A se umple de spaimă. 2) A fi cuprins de spaimă; a se speria tare; a se înfiora. /în + a spăimânta (Sursa: NODEX )
ÎNSPĂIMÂNTÁ vb. v. îngrozi. (Sursa: Sinonime )
înspăimântá vb., ind. prez. 1 sg. înspăimânt, 3 sg. și pl. înspăimântă (Sursa: Ortografic )
| înspăimânta verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) înspăimânta | înspăimântare | înspăimântat | înspăimântând | singular | plural | | înspăimântă | înspăimântați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | înspăimânt | (să) înspăimânt | înspăimântam | înspăimântai | înspăimântasem | | a II-a (tu) | înspăimânți | (să) înspăimânți | înspăimântai | înspăimântași | înspăimântaseși | | a III-a (el, ea) | înspăimântă | (să) înspăimânte | înspăimânta | înspăimântă | înspăimântase | | plural | I (noi) | înspăimântăm | (să) înspăimântăm | înspăimântam | înspăimântarăm | înspăimântaserăm, înspăimântasem* | | a II-a (voi) | înspăimântați | (să) înspăimântați | înspăimântați | înspăimântarăți | înspăimântaserăți, înspăimântaseți* | | a III-a (ei, ele) | înspăimântă | (să) înspăimânte | înspăimântau | înspăimântară | înspăimântaseră | * Formă nerecomandată |