|
întâiá vb. I (înv.) a avea întâietate față de cineva; a da cuiva întâietate, prioritate. (Sursa: DAR )
întâia (adv.) invariabil | întâia (vb.) verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) întâia | întâiere | întâiat | întâind | singular | plural | | întâiază | întâiați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | întâiez | (să) întâiez | întâiam | întâiai | întâiasem | | a II-a (tu) | întâiezi | (să) întâiezi | întâiai | întâiași | întâiaseși | | a III-a (el, ea) | întâiază | (să) întâieze | întâia | întâie | întâiase | | plural | I (noi) | întâiem | (să) întâiem | întâiam | întâiarăm | întâiaserăm, întâiasem* | | a II-a (voi) | întâiați | (să) întâiați | întâiați | întâiarăți | întâiaserăți, întâiaseți* | | a III-a (ei, ele) | întâiază | (să) întâieze | întâiau | întâiară | întâiaseră | * Formă nerecomandată | întâiul articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume | masculin | feminin | | nominativ-acuzativ | singular | întâiul | întâia, întâiași | | plural | întâii | întâile | | genitiv-dativ | singular | întâiului | întâiei | | plural | întâilor | întâilor | |