|
ÎNVẮȚ s. n. 1. Obicei, obișnuință, nărav, deprindere (rea). 2. Povață, sfat, îndemn. – Din învăța (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 )
ÎNVẮȚ ~uri n. pop. 1) Obicei rău; deprindere rea; nărav; apucătură. ◊ Tot ~ul are și dezvăț constrâns de împrejurări, te dezobișnuiești de orice deprindere. 2) Argumentare menită să convingă pe cineva să procedeze într-un anumit fel. /v. a învăța (Sursa: NODEX )
ÎNVĂȚ s. v. cusur, dar, defect, deprindere, îndemn, îndrumare, învățătură, me-teahnă, nărav, obicei, obișnuință, patimă, povață, povățuire, sfat, viciu, vorbă. (Sursa: Sinonime )
Învăț ≠ dezvăț (Sursa: Antonime )
învăț s. n. (Sursa: Ortografic )
| învăț substantiv neutru | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | învăț | învățul | | plural | învățuri | învățurile | | genitiv-dativ | singular | învăț | învățului | | plural | învățuri | învățurilor | | vocativ | singular | — | | plural | — | | învăța verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) învăța | învățare | învățat | învățând | singular | plural | | învață | învățați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | învăț | (să) învăț | învățam | învățai | învățasem | | a II-a (tu) | înveți | (să) înveți | învățai | învățași | învățaseși | | a III-a (el, ea) | învață | (să) învețe | învăța | învăță | învățase | | plural | I (noi) | învățăm | (să) învățăm | învățam | învățarăm | învățaserăm, învățasem* | | a II-a (voi) | învățați | (să) învățați | învățați | învățarăți | învățaserăți, învățaseți* | | a III-a (ei, ele) | învață | (să) învețe | învățau | învățară | învățaseră | * Formă nerecomandată |