ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. (Sursa: DEX '98 )
înădușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înădușeáscă (Sursa: Ortografic )
A ÎNĂDUȘÍ înăduș tranz. 1) A face să se înădușe. 2) (plante) A împiedica să se dezvolte normal. 3) reg. (carne, legume) A fierbe într-un vas închis; a găti la capac. 4) (acțiuni, manifestări) A împiedica să izbucnească sau să se dezvolte (prin violență); a reprima. ~ o răscoală. 5) A face să nu se mai producă. ~ un sunet. ~ focul. 6) (sentimente, stări sufletești) A stăvili printr-un efort de voință; a înfrâna. /în + a năduși (Sursa: NODEX )
A SE ÎNĂDUȘÍ mă înăduș intranz. 1) (despre ființe) A nu putea respira normal (din cauza lipsei de aer, a aerului impur, a căldurii); a se sufoca. 2) fig. A se simți într-un impas moral (din cauza unor condiții nefavorabile); a se sufoca. /în + a năduși (Sursa: NODEX )
Declinări/Conjugări
înăduși   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) înăduși înădușire înădușit înădușind singular plural
înădușește înădușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) înădușesc (să) înădușesc înădușeam înădușii înădușisem
a II-a (tu) înădușești (să) înădușești înădușeai înădușiși înădușiseși
a III-a (el, ea) înădușește (să) înădușească înădușea înăduși înădușise
plural I (noi) înădușim (să) înădușim înădușeam înădușirăm înădușiserăm, înădușisem*
a II-a (voi) înădușiți (să) înădușiți înădușeați înădușirăți înădușiserăți, înădușiseți*
a III-a (ei, ele) înădușesc (să) înădușească înădușeau înădușiră înădușiseră
* Formă nerecomandată