|
ÎNĂLBÍRE, înălbiri, s. f. Acțiunea de a (se) înălbi și rezultatul ei; înălbit1. ♦ (Hort.) Creștere forțată a unor legume la întuneric pentru a obține frunze și pețioluri de culoare albă-gălbuie, lipsite de amăreală. – V. înălbi. (Sursa: DEX '98 )
ÎNĂLBÍRE s. v. albire. (Sursa: Sinonime )
înălbíre s. f. (sil. mf. în-), g.-d. art. înălbírii; pl. înălbíri (Sursa: Ortografic )
| înălbi verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) înălbi | înălbire | înălbit | înălbind | singular | plural | | înălbește | înălbiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | înălbesc | (să) înălbesc | înălbeam | înălbii | înălbisem | | a II-a (tu) | înălbești | (să) înălbești | înălbeai | înălbiși | înălbiseși | | a III-a (el, ea) | înălbește | (să) înălbească | înălbea | înălbi | înălbise | | plural | I (noi) | înălbim | (să) înălbim | înălbeam | înălbirăm | înălbiserăm, înălbisem* | | a II-a (voi) | înălbiți | (să) înălbiți | înălbeați | înălbirăți | înălbiserăți, înălbiseți* | | a III-a (ei, ele) | înălbesc | (să) înălbească | înălbeau | înălbiră | înălbiseră | * Formă nerecomandată | înălbire substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | înălbire | înălbirea | | plural | înălbiri | înălbirile | | genitiv-dativ | singular | înălbiri | înălbirii | | plural | înălbiri | înălbirilor | | vocativ | singular | înălbire, înălbireo | | plural | înălbirilor | |