ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. (Sursa: DEX '98 )
ÎNȘFĂCÁ vb. v. înhăța. (Sursa: Sinonime )
înșfăcá (înșfác, înșfăcát), vb. – A apuca brusc, a înhăța. – Var. înfășca. Bg. hvaštam, faštam (Cihac, II, 148; DAR), cu pref. în-. După Giuglea, Dacor., III, 622, din gr. σφηϰόω „a strînge”, ceea ce pare mai puțin probabil. (Sursa: DER )
înșfăcá vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 sg. înșfácă; conj. prez. 3 sg. și pl. înșfáce (Sursa: Ortografic )
A ÎNȘFĂCÁ înșfác tranz. A apuca brusc și cu putere; a înhăța. [Sil. în-șfă-] /în + bulg. hvatam (Sursa: NODEX )
Declinări/Conjugări
înșfăca   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) înșfăca înșfăcare înșfăcat înșfăcând singular plural
înșfacă înșfăcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) înșfac (să) înșfac înșfăcam înșfăcai înșfăcasem
a II-a (tu) înșfaci (să) înșfaci înșfăcai înșfăcași înșfăcaseși
a III-a (el, ea) înșfacă (să) înșface înșfăca înșfăcă înșfăcase
plural I (noi) înșfăcăm (să) înșfacăm înșfăcam înșfăcarăm înșfăcaserăm, înșfăcasem*
a II-a (voi) înșfăcați (să) înșfacați înșfăcați înșfăcarăți înșfăcaserăți, înșfăcaseți*
a III-a (ei, ele) înșfacă (să) înșface înșfăcau înșfăcară înșfăcaseră
* Formă nerecomandată