|
ÎNȘTIINȚÁRE, înștiințări, s. f. Acțiunea de a înștiința și rezultatul ei; știre, informație, anunț, încunoștințare. ♦ (Concr.) Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție, care cuprinde o știre, un anunț etc.; adresă, notă. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința. (Sursa: DEX '98 )
ÎNȘTIINȚÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNȘTIINȚA. 2) Document prin care se anunță ceva; aviz /v. a înștiința (Sursa: NODEX )
ÎNȘTIINȚÁRE s. 1. v. informare. 2. anunțare, încunoștințare, vestire, (înv.) publicare, publicație, publicuire. (~ a ceva făcută cuiva.) 3. v. anunț. 4. v. comunicare. 5. v. informație. 6. v. notă. 7. v. prevenire. (Sursa: Sinonime )
înștiințáre s. f. (sil. -ști-in-), g.-d. art. înștiințării; pl. înștiințări (Sursa: Ortografic )
| înștiința verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) înștiința | înștiințare | înștiințat | înștiințând | singular | plural | | înștiințează | înștiințați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | înștiințez | (să) înștiințez | înștiințam | înștiințai | înștiințasem | | a II-a (tu) | înștiințezi | (să) înștiințezi | înștiințai | înștiințași | înștiințaseși | | a III-a (el, ea) | înștiințează | (să) înștiințeze | înștiința | înștiință | înștiințase | | plural | I (noi) | înștiințăm | (să) înștiințăm | înștiințam | înștiințarăm | înștiințaserăm, înștiințasem* | | a II-a (voi) | înștiințați | (să) înștiințați | înștiințați | înștiințarăți | înștiințaserăți, înștiințaseți* | | a III-a (ei, ele) | înștiințează | (să) înștiințeze | înștiințau | înștiințară | înștiințaseră | * Formă nerecomandată | înștiințare substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | înștiințare | înștiințarea | | plural | înștiințări | înștiințările | | genitiv-dativ | singular | înștiințări | înștiințării | | plural | înștiințări | înștiințărilor | | vocativ | singular | înștiințare, înștiințareo | | plural | înștiințărilor | |