|
ȘCHIOPĂTÁ vb. v. șontâcăi. (Sursa: Sinonime )
șchiopătá vb., ind. prez. pers. 1 șchiopătez (șchioapăt) (Sursa: DMLR )
| șchiopăta (1 șchioapăt) verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) șchiopăta | șchiopătare | șchiopătat | șchiopătând | singular | plural | | șchioapătă | șchiopătați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | șchioapăt | (să) șchioapăt | șchiopătam | șchiopătai | șchiopătasem | | a II-a (tu) | șchioapeți | (să) șchioapeți | șchiopătai | șchiopătași | șchiopătaseși | | a III-a (el, ea) | șchioapătă | (să) șchioapete | șchiopăta | șchiopătă | șchiopătase | | plural | I (noi) | șchiopătăm | (să) șchiopătăm | șchiopătam | șchiopătarăm | șchiopătaserăm, șchiopătasem* | | a II-a (voi) | șchiopătați | (să) șchiopătați | șchiopătați | șchiopătarăți | șchiopătaserăți, șchiopătaseți* | | a III-a (ei, ele) | șchioapătă | (să) șchioapete | șchiopătau | șchiopătară | șchiopătaseră | * Formă nerecomandată
|