|
ȘCOLĂRÉSC, -EASCĂ, școlărești, adj. De școală (1) sau de școlar (1), caracteristic școlii sau școlarilor. ♦ Fig. (Cam) naiv, lipsit de maturitate, copilăresc. – Școlar + suf. -esc. (Sursa: DEX '98 )
ȘcolĂrÉsc ~eáscă (~éști) 1) Care este caracteristic pentru școlari; propriu școlarilor. 2) fig. Care manifestă o viziune copilărească; lipsit de seriozitate; infantil; copilăros; neserios; pueril; naiv. /școlar + suf. ~esc (Sursa: NODEX )
ȘCOLĂRÉSC adj. școlar. (Viața ~.) (Sursa: Sinonime )
școlărésc adj. m., f. școlăreáscă; pl. m. și f. școlăréști (Sursa: Ortografic )
| școlăresc adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | școlăresc | școlărescul | școlărească | școlăreasca | | plural | școlărești | școlăreștii | școlărești | școlăreștile | | genitiv-dativ | singular | școlăresc | școlărescului | școlărești | școlăreștii | | plural | școlărești | școlăreștilor | școlărești | școlăreștilor | | vocativ | singular | — | — | | plural | — | — | | școlări verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) școlări | școlărire | școlărit | școlărind | singular | plural | | școlărește | școlăriți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | școlăresc | (să) școlăresc | școlăream | școlării | școlărisem | | a II-a (tu) | școlărești | (să) școlărești | școlăreai | școlăriși | școlăriseși | | a III-a (el, ea) | școlărește | (să) școlărească | școlărea | școlări | școlărise | | plural | I (noi) | școlărim | (să) școlărim | școlăream | școlărirăm | școlăriserăm, școlărisem* | | a II-a (voi) | școlăriți | (să) școlăriți | școlăreați | școlărirăți | școlăriserăți, școlăriseți* | | a III-a (ei, ele) | școlăresc | (să) școlărească | școlăreau | școlăriră | școlăriseră | * Formă nerecomandată |