|
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. (Sursa: DEX '98 )
A ȘCOLĂRÍ ~ésc intranz. rar 1) A fi școlar. 2) A-și petrece anii de școlar împreună cu altcineva. /Din școlar (Sursa: NODEX )
ȘCOLĂRÍ vb. v. școlariza. (Sursa: Sinonime )
școlărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. școlăreáscă (Sursa: Ortografic )
| școlări verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) școlări | școlărire | școlărit | școlărind | singular | plural | | școlărește | școlăriți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | școlăresc | (să) școlăresc | școlăream | școlării | școlărisem | | a II-a (tu) | școlărești | (să) școlărești | școlăreai | școlăriși | școlăriseși | | a III-a (el, ea) | școlărește | (să) școlărească | școlărea | școlări | școlărise | | plural | I (noi) | școlărim | (să) școlărim | școlăream | școlărirăm | școlăriserăm, școlărisem* | | a II-a (voi) | școlăriți | (să) școlăriți | școlăreați | școlărirăți | școlăriserăți, școlăriseți* | | a III-a (ei, ele) | școlăresc | (să) școlărească | școlăreau | școlăriră | școlăriseră | * Formă nerecomandată |