ȘOPRÚȚ, șopruțuri, s. n. Diminutiv al lui șopru. [Pl. și: șopruțe] – Șopru + suf. -uț. (Sursa: DEX '98 )
șoprúț s. n. (sil. -pruț), pl. șoprúțuri/șoprúțe (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
șopruț (pl. -uri)   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular șopruț șopruțul
plural șopruțuri șopruțurile
genitiv-dativ singular șopruț șopruțului
plural șopruțuri șopruțurilor
vocativ singular —
plural —