ȘTÁNȚĂ, ștanțe, s. f. 1. Unealtă-dispozitiv formată dintr-un poanson și o placă tăietoare, folosită pentru prelucrarea, prin deformare plastică și prin tăiere, a pieselor din tablă, mase plastice etc. 2. Unealtă folosită la gravarea prin presiune a unui model, a unei mărci, a unei cifre etc. pe suprafața unei piese. [Var.: stánță s. f.] – Din germ. Stanze. (Sursa: DEX '98 )

ȘTÁNȚĂ ~e f. 1) Unealtă formată dintr-o piesă și o placă tăietoare, folosită la prelucrarea obiectelor din tablă prin defor-mare plastică. ~ de perforat. 2) Unealtă folosită la imprimarea sub presiune a unui model pe suprafața unei piese. [G.-D. ștanței] /<germ. Stanze (Sursa: NODEX )

ȘTÁNȚĂ s.f. Unealtă cu o muchie tăioasă sau având la un capăt un model în relief, care se folosește pentru ștanțarea pieselor. [Var. stanță s.f. / < germ. Stanze]. (Sursa: DN )

ȘTÁNȚĂ s. f. unealtă cu o muchie tăioasă sau având la un capăt un model în relief, pentru ștanțarea pieselor. (< germ. Stanze) (Sursa: MDN )

ȘTÁNȚĂ s. (TEHN.) 1. tipar. (~ pentru baterea monedelor.) 2. (rar) șnit. (~ pentru piese de tablă.) (Sursa: Sinonime )

ștánță (tehn.) s. f., g.-d. art. ștánței; pl. ștánțe (Sursa: Ortografic )