ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. chuchoter. (Sursa: DEX '98 )
ȘUȘOTÍ vb. IV. intr. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti la ureche. 2. (Despre ape) A produce un zgomot lin și uniform. [Var. șoșoti vb. IV. / < fr. chuchoter]. (Sursa: DN )
ȘUȘOTÍ vb. intr. 1. a vorbi în șoaptă; a șopti la ureche. 2. (despre ape, frunze) a produce un zgomot lin și uniform. (< fr. chuchoter) (Sursa: MDN )
ȘUȘOTÍ vb. 1. v. șopti. 2. v. clipoci. 3. v. foșni. (Sursa: Sinonime )
șușotí vb., ind. prez. 1 sg. și3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 sg. și pl. șușoteáscă (Sursa: Ortografic )
A ȘuȘotÍ ~ésc intranz. 1) A face schimb de informații pe șoptite. 2) rar (despre ape, frunze etc.) A produce un zgomot specific, ușor și monoton. /Onomat. (Sursa: NODEX )
Declinări/Conjugări
șușoti   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) șușoti șușotire șușotit șușotind singular plural
șușotește șușotiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) șușotesc (să) șușotesc șușoteam șușotii șușotisem
a II-a (tu) șușotești (să) șușotești șușoteai șușotiși șușotiseși
a III-a (el, ea) șușotește (să) șușotească șușotea șușoti șușotise
plural I (noi) șușotim (să) șușotim șușoteam șușotirăm șușotiserăm, șușotisem*
a II-a (voi) șușotiți (să) șușotiți șușoteați șușotirăți șușotiserăți, șușotiseți*
a III-a (ei, ele) șușotesc (să) șușotească șușoteau șușotiră șușotiseră
* Formă nerecomandată