ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. (Sursa: DEX '98 )
ÎMPĂCIUÍ vb. v. împăca. (Sursa: Sinonime )
împăciuí vb. (sil. -ciu-i), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. împăciuiáscă (Sursa: Ortografic )
A ÎMPĂCIUÍ ~ iésc tranz. rar A face să se împăciuiască. [Sil. -ciu-i] /în + pace + suf. ~ui (Sursa: NODEX )
A SE ÎMPĂCIUÍ mă ~iésc intranz. rar (persoane sau colectivități) A restabili raporturile de prietenie (cu cineva); a face pace; a se împăca. /în + pace + suf. ~ui (Sursa: NODEX )
Declinări/Conjugări
împăciui   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) împăciui împăciuire împăciuit împăciuind singular plural
împăciuiește împăciuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) împăciuiesc (să) împăciuiesc împăciuiam împăciuii împăciuisem
a II-a (tu) împăciuiești (să) împăciuiești împăciuiai împăciuiși împăciuiseși
a III-a (el, ea) împăciuiește (să) împăciuiască împăciuia împăciui împăciuise
plural I (noi) împăciuim (să) împăciuim împăciuiam împăciuirăm împăciuiserăm, împăciuisem*
a II-a (voi) împăciuiți (să) împăciuiți împăciuiați împăciuirăți împăciuiserăți, împăciuiseți*
a III-a (ei, ele) împăciuiesc (să) împăciuiască împăciuiau împăciuiră împăciuiseră
* Formă nerecomandată