ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. (Sursa: DEX '98 )

A ÎNCERCUÍ ~iésc tranz. 1) A înconjura cu un cerc; a strânge într-un cerc. ~ un poloboc. 2) A cuprinde din toate părțile (ca într-un cerc); a înconjura; a împrejmui; a împresura. 3) (fortificații, trupe inamice etc.) A înconjura pentru a scoate din luptă; a împresura. /în + cerc + suf. ~ui (Sursa: NODEX )

ÎNCERCUÍ vb. IV tr. A strânge ca într-un cerc; a înconjura din toate părțile; (fig.) a împresura. [Pron. -cu-i, p.i. -iesc. / < în- + cerc, cf. fr. encercler]. (Sursa: DN )

ÎNCERCUÍ vb. tr. a strânge ca într-un cerc; a înconjura din toate părțile; (fig.) a împresura. (după fr. encercler) (Sursa: MDN )

ÎNCERCUÍ vb. 1. a împresura, a înconjura, a învălui, (înv. și pop.) a cuprinde, (înv.) a împre-jura. (L-au ~ pe dușman.) 2. v. asedia. 3. v. încon-jura. (Sursa: Sinonime )

încercuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. încercuiáscă (Sursa: Ortografic )