ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. (Sursa: DEX '98 )

A ÎNTEMEIÁ ~iéz tranz. 1) (întreprinderi, grupări, publicații, teorii) A face să ia ființă (având un temei real); a fonda; a înființa; a crea. 2) rar (clădiri, construcții) A ridica, punând temelie trainică; a dura. ~ un oraș. /în + temei (Sursa: NODEX )

A SE ÎNTEMEIÁ mă ~iéz intranz. A pune temei; a se sprijini; a se baza; a se bizui; a conta. /în + temei (Sursa: NODEX )

ÎNTEMEIÁ vb. 1. v. înființa. 2. v. făuri. 3. a înființa, (înv. fig.) a așeza. (A ~ un nou sat.) 4. v. baza. (Sursa: Sinonime )

ÎNTEMEIÁ vb. v. autoriza, fortifica, îndreptăți, îngădui, întări, justifica, permite. (Sursa: Sinonime )

întemeiá vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 sg. și pl. întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 sg. și pl. întemeiéze; ger. întemeínd (Sursa: Ortografic )