ȘLEAU1, șleauri, s. n. Drum de țară natural, neamenajat, bătătorit de căruțe. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) pe șleau = a vorbi deschis, fără înconjur. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. [Var.: șleah s. n.] – Din pol. szlak, ucr. šljah. (Sursa: DEX '98 )

ȘLEAU2, șleauri, s. n. Fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care se prind de pieptul hamului și se leagă de crucea căruței sau a trăsurii trase de un animal; trăgătoare, ștreang. – Din ucr. šleja. (Sursa: DEX '98 )

ȘLEAU3, șleauri, s. n. Pădure cu arbori de specii diferite. – Cf. germ. Schlehe. (Sursa: DEX '98 )

ȘLEAU1 ~ri n. 1) Drum de țară natural, care unește două sau mai multe localități. ◊ A vorbi (sau a spune) pe ~ a vorbi (sau a spune) deschis, fără înconjur, verde în ochi. 2) fig. rar Cursul unei ape. /<pol. szlak, szla-ch, ucr. šljah (Sursa: NODEX )

ȘLEAU2 ~ri n. Parte a hamului, constând dintr-o funie sau dintr-o curea groasă (mai rar lanț), care se prinde de orcicul unui vehicul cu tracțiune animală; postoroncă; ștreang. /<ucr. šleja, pol. szleja, szla (Sursa: NODEX )

ȘLEAU3 ~ri n. Pădure cu copaci de diferite specii. /cf. germ. Schlehe (Sursa: NODEX )

ȘLEAU s. ștreang, trăgătoare, (reg.) ștric. (~ la ham.) (Sursa: Sinonime )

ȘLEAU s. v. drum, făgaș, itinerar, parcurs, rută, șosea, traiect, traiectorie, traseu, ulm. (Sursa: Sinonime )

șleau2, șleauri, s.m. 1. (înv. și reg.) drum bătătorit, neamenajat (de mare circulație); itinerar, traseu; (în expr.) a da pe șleau = a aduce pe calea cea bună. 2. (reg.; în forma: șleah) șosea. 3. (pop.) făgaș lăsat (pe drum) de roțile unui vehicul; (în expr.) a merge pe șleau = a reuși; a avea spor; a merge șleau = a se desfășura în mod curgător. 4. (reg.) jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 5. (reg.) curs al unei ape. 6. (pop. și fam.; în loc. adv.) pe șleau = de-a dreptul fără înconjur. 7. (reg.) loc de trecere prin gard sau peste gard. 8. (reg.) loc deschis, expus vântului; spulberiș. 9. (reg.; în forma: șleu) loc plan pe vârful unui munte; coamă de munte sau de deal. (Sursa: DAR )

șleau3, șleauri, s.n. 1. (pop.) fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care leagă pieptarul hamului de orcic (v.). 2. (reg.; în forma: jleau) bucarul hamului. 3. (reg.) ham. 4. (reg.) parte a crucii căruței de care se prinde orcicul. 5. (reg.) vergea de care se prinde orcicul la căruța cu hulube. (Sursa: DAR )

șleau4, șleauri, s.n. (reg.) 1. (în sintagmă) pădure de șleau = pădure cu arbori de specii diferite (în care predomină stejarul). 2. (cu sens colectiv; în sintagmă) lemn de șleau = lemn de foc provenit dintr-o pădure de șleau (v.). (Sursa: DAR )

șleau5 s.n. (reg.) noroi foarte apos. (Sursa: DAR )

șleáu (-uri), s. n. – 1. Urmă, dîră lăsată de roți pe sol. – 2. Drum natural, nepregătit, indicat numai de urmele lăsate de vehicule. – 3. Drum, rută. – Pe șleau, fără înconjur. – Var. Mold. șeah, înv. șleav. Pol. szlach, sznak, rut. šljak (Tiktin; Candrea; cf. Cihac, II, 390). (Sursa: DER )

șleáu (-uri), s. n. – Trăgătoare, ștreang tras de cai. – Var. șleah. Pol. szla, szleja, rut. slyjá, din sl. silo „laț” (Cihac, II, 390; Tiktin). Der. din săs. Schlîf (Lacea, Dacor., III, 745) este mai puțin probabilă. (Sursa: DER )

șleau (drum de țară, ștreang, pădure) s . n., art. șleául; pl. șleáuri (Sursa: Ortografic )