DEX: țuțui țuțui (pl. -e) (substantiv neutru) țuțui (pl. -uri) (substantiv neutru) țuțuia (1- țui) (verb) ȚUȚÚI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. – Cf. țugui. (Sursa: DEX '98 ) ȚUȚÚI s. v. țugui, țuguitură. (Sursa: Sinonime ) țuțuí, țuțuíuri, s.n. (reg.) 1. țugui, vârf, pisc. 2. moț de păr. 3. cucui. (Sursa: DAR ) țuțúi s. n., pl. țuțúiuri/țuțúie (Sursa: Ortografic ) ȚUȚUIÁ, țúțui, vb. I. Refl. A se cocoța. [Pr.: -țu-ia] – Din țuțui. (Sursa: DEX '98 ) ȚUȚUIÁ vb. v. cățăra, cocoța, ridica, sui, urca. (Sursa: Sinonime ) țuțuiá, țúțui, vb. I refl. (reg.) 1. a se cocoța. 2. a ascuți. (Sursa: DAR ) țuțuiá vb., ind. prez. 1 sg. țúțui/țuțuiéz, 1 pl. țuțuiém; conj. prez. 3 sg. și pl. țúțuie/țuțuiéze; ger. țuțuínd (Sursa: Ortografic ) Declinări/Conjugări țuțui (pl. -e)   substantiv neutru nearticulat articulat nominativ-acuzativ singular țuțui țuțuiul plural țuțuie țuțuiele genitiv-dativ singular țuțui țuțuiului plural țuțuie țuțuielor vocativ singular țuțuiule plural țuțuielor țuțui (pl. -uri)   substantiv neutru nearticulat articulat nominativ-acuzativ singular țuțui țuțuiul plural țuțuiuri țuțuiurile genitiv-dativ singular țuțui țuțuiului plural țuțuiuri țuțuiurilor vocativ singular țuțuiule plural țuțuiurilor țuțuia (1- țui)   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a (a) țuțuia țuțuiere țuțuiat țuțuind singular plural țuțuie țuțuiați numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect singular I (eu) țuțui (să) țuțui țuțuiam țuțuiai țuțuiasem a II-a (tu) țuțui (să) țuțui țuțuiai țuțuiași țuțuiaseși a III-a (el, ea) țuțuie (să) țuțuie țuțuia țuțuie țuțuiase plural I (noi) țuțuiem (să) țuțuiem țuțuiam țuțuiarăm țuțuiaserăm, țuțuiasem* a II-a (voi) țuțuiați (să) țuțuiați țuțuiați țuțuiarăți țuțuiaserăți, țuțuiaseți* a III-a (ei, ele) țuțuie (să) țuțuie țuțuiau țuțuiară țuțuiaseră * Formă nerecomandată