|
măguréle s. f. pl. (Sursa: Ortografic )
MĂGURÍCĂ, măgurele, s. f. Diminutiv al lui măgură. – Măgură + suf. -ică. (Sursa: DEX '98 )
| măgurele substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | — | — | | plural | măgurele | măgurelele | | genitiv-dativ | singular | — | — | | plural | măgurele | măgurelelor | | vocativ | singular | — | | plural | măgurelelor | | măgurică substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | măgurică | măgurica | | plural | măgurele | măgurelele | | genitiv-dativ | singular | măgurele | măgurelei | | plural | măgurele | măgurelelor | | vocativ | singular | măgurică, măgurico | | plural | măgurelelor | |