MAIESTÁTE, (2) maiestăți, s. f. 1. Caracter ori aspect impunător, grandios sau solemn care trezește admirație, respect etc.; măreție. 2. Suveran, monarh. ♦ Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh. [Var.: majestáte s. f.] – Din lat. maiestas, -atis, fr. majesté. (Sursa: DEX '98 )

MAIESTÁTE s.f. 1. Grandoare, somptuozitate, măreție. 2. Titlu care se dă monarhilor. [Pron. ma-ies-, var. majestate s.f. / < lat. maiestas, cf. fr. majesté]. (Sursa: DN )

MAIESTÁTE s. f. 1. titlu care se dă monarhilor. 2. grandoare, somptuozitate, măreție. (< lat. maiestas, fr. majesté) (Sursa: MDN )

MAIESTÁTE s. 1. v. măreție. 2. sire. (Ia seama, ~!) 3. (art.) v. mărie. (Sursa: Sinonime )

MAIESTÁTE s. v. prestanță. (Sursa: Sinonime )

maiestáte s. f., g.-d. art. maiestății (Sursa: Ortografic )

Maiestáte (termen de adresare) s. f. (Sursa: Ortografic )

MAIESTÁTE ~ăți f. 1) Caracter maiestuos; aspect măreț și solemn care provoacă admirație. 2) (folosit și ca termen de adresare) Conducător suprem al unui stat; monarh; suveran; rege; împărat; rigă; țar; sultan. 3) Termen reverențios care era folosit la adresa unei persoane de rang înalt. [G.-D. maiestățiiî /<lat. maiestas, ~atis, fr. majesté (Sursa: NODEX )

Maiestátea sa (ta, voástră) s. f. art. + adj., g.-d. Maiestății sále (tále, voástre); abr. M.S. (Sursa: Ortografic )

Maiestățile lor s. f. pl. art. + pr., g.-d. Maiestăților lor (Sursa: Ortografic )