IZVORU MUREȘULUI, stațiune climaterică și de odihnă situată în raza com. Voșlăbeni, jud. Harghita, la poalele M-ților Hășmașu Mare, la 891 m alt. Climat de munte, cu veri răcoroase și ierni friguroase, cu aer curat și ionizare accentuată a atmosferei. Indicată pentru odihnă și pentru tratarea debilității, surmenajului, rahitismului, nevrozelor astenice etc. (Sursa: DE )

LUNCA MUREȘULUI, com. în jud. Alba, pe Mureș; 2.651 loc. (2000). Halte de c. f. (în satele L.M. și Gura Arieșului). Creșterea bovinelor. În satul L.M., menționat documentar în 1291, se află biserica de lemn Pogorârea Duhului Sfânt (1723, pictată în 1810). (Sursa: DE )

OARBA DE MUREȘ v. Iernut. (Sursa: DE )

OCNA MUREȘ, oraș în jud. Alba, pe valea Mureșului; 15.802 loc. (2003). Expl. de argile bentonitice și de sare. Ind. mat. de constr. (var, prefabricate din beton). Produse sodice și alim. (alcool, panificație, fermentarea și prelucr. tutunului). Stațiune balneoclimaterică de interes local, cu ape minerale clorurate, sodice, de mare concentrație (266 g/l), provenite din lacurile cantonate în vechile saline, folosite pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, a celor posttraumatice, neurologice periferice (pareze) și ginecologice. În perimetrul orașului au fost descoperite urmele unei așezări civile romane din sec. 2-3 (o statuie din marmură reprezentând-o pe zeița Hekate și un coif din bronz al unui legionar roman), iar în satul Războieni-Cetate din apropiere au fost identificate vestigiile unui castru roman din sec. 2-3 și ale unei așezări civile romane (opaițe, lei funerari, terra sigillata, statueta unui zeu, un relif cu Lupa capitolina ș.a.). Cunoscută din perioada daco-romană cu numele Salinae, localitatea apare menționată documentar în 1203 cu numele Uioara. Declarat oraș în 1956. În O.M. se află ruinele cetății Uioara (sec. 12) și o biserică romano-catolică (sec. 18). În localit. componentă Uioara de Sus există castelul Teleki (1742, cu unele transformări din 1869), iar în satul Cisteiu de Mureș, atestat documentar în 1320, se află o biserică ortodoxă de lemn cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (sec. 18) și un ansamblu arhitectonic alcătuit dintr-o curie (1796), în stil baroc, un castel în stil neoclasic (sec. 19), hambar (sec. 19) și o capelă romano-catolică (sec. 18), în stil baroc. (Sursa: DE )