|
abilitát adj. m., pl. abilitáți; f. sg. abilitátă, pl. abilitáte (Sursa: Ortografic )
| abilita verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) abilita | abilitare | abilitat | abilitând | singular | plural | | abilitează | abilitați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | abilitez | (să) abilitez | abilitam | abilitai | abilitasem | | a II-a (tu) | abilitezi | (să) abilitezi | abilitai | abilitași | abilitaseși | | a III-a (el, ea) | abilitează | (să) abiliteze | abilita | abilită | abilitase | | plural | I (noi) | abilităm | (să) abilităm | abilitam | abilitarăm | abilitaserăm, abilitasem* | | a II-a (voi) | abilitați | (să) abilitați | abilitați | abilitarăți | abilitaserăți, abilitaseți* | | a III-a (ei, ele) | abilitează | (să) abiliteze | abilitau | abilitară | abilitaseră | * Formă nerecomandată | abilitat adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | abilitat | abilitatul | abilitată | abilitata | | plural | abilitați | abilitații | abilitate | abilitatele | | genitiv-dativ | singular | abilitat | abilitatului | abilitate | abilitatei | | plural | abilitați | abilitaților | abilitate | abilitatelor | | vocativ | singular | — | — | | plural | — | — | |