abilitát adj. m., pl. abilitáți; f. sg. abilitátă, pl. abilitáte (Sursa: Ortografic )

ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. (Sursa: DEX '09 )

ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din germ. habilitieren. (Sursa: DEX '98 )

A ABILIT/Á ~éz tranz. (persoane) A aprecia acordând un titlu, un grad, un drept. /<germ. habilitieren, lat. habilitare (Sursa: NODEX )

ABILITÁ vb. I. tr. A da cuiva un anumit titlu, un grad etc., a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune. [P.i. -tez. / < germ. habilitieren, cf. lat. habilitare]. (Sursa: DN )

abilitá vb. tr. 1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs. 2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici. (< germ. habilitieren, lat. habilitare) (Sursa: MDN )

ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. (Germanism) A recunoaște unei persoane, în urma unui examen, o anumită calificare (în trecut, calitatea de docent). – Germ. habilitieren (lat. lit. habilitare). (Sursa: DLRM )

ABILITÁ vb. v. autoriza, delega, împuternici, învesti. (Sursa: Sinonime )

abilitá vb., ind. prez. 1 sg. abilitéz; 3 sg. și pl. abiliteáză (Sursa: Ortografic )

abilitéz v. tr. (lat. habilito, -áre. V. reabilitez). Fac abil, daŭ abilitate (putere) pin [!] lege saŭ examin [!]: a abilita pe cineva ca docent. (Sursa: Scriban )