ALIBÍ, alibiuri, s. n. 1. Dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, la data săvârșirii infracțiunii, cel învinuit se afla în altă parte decât la locul săvârșirii ei. 2. Mijloc de apărare care aduce în sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuză, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici) un alibi = a (nu) deține (nici) o probă, a (nu) avea (nici) o motivare. – Din fr. alibi. (Sursa: DEX '98 )

ALIBÍ s.n. Probă prin care un inculpat dovedește justiției că în momentul săvârșirii faptului delictuos imputat el se găsea în altă parte. ♦ (Fig.) Scuză, justificare. [Pl. -iuri. / < fr. alibi, cf. lat. alibi – în altă parte]. (Sursa: DN )

ALIBÍ s. n. 1. probă prin care un inculpat dovedește justiției că în timpul săvârșirii infracțiunii se afla în altă parte. 2. (fig.) justificare, scuză. (< fr., lat. alibi) (Sursa: MDN )

ALIBÍ, alibiuri, s. n. Dovadă prin care un inculpat își susține în fața justiției nevinovăția, stabilind că, la data săvârșirii faptului imputat, el se afla în alt loc decât acela unde a fost comis faptul. ♦ Fig. Scuză, justificare. – Fr. alibi (lat. lit. alibi „în altă parte”). (Sursa: DLRM )

alibí s. n., pl. alibíuri (Sursa: Ortografic )

álibi n. (cuv. lat. care înseamnă „aĭurea”). Jur. Absență dintr' un loc probată pin [!] prezență într' altu. (Sursa: Scriban )

ALIBÍ ~uri n. Probă prin care un inculpat dovedește justiției că în momentul săvârșirii infracțiunii se afla în altă parte. /<fr. alibi (Sursa: NODEX )