AMUȚÁ, amúț, vb. I. Tranz. (Reg.) A asmuți un câine asupra cuiva. – Lat. *ammotiare. (Sursa: DLRM )
amuțá (a asmuți) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 sg. amúță; conj. prez. 3 sg. și pl. amúțe; ger. amuțând (Sursa: Ortografic )
amúț și (vest) sumúț, a -á v. tr. (orig. lat.). Ațîț cîniĭ pe cineva cu interj. sa (Mold.) orĭ șo (Munt.): șo pe el! a amuța cîniĭ pe lup. Fig. Ațîț, instig: demagogiĭ amuță plebea pe ceĭ bogațĭ. – Și a muța (Trans.) și a asmuța. Fals a asmuți. (Sursa: Scriban )
Declinări/Conjugări
amuța   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) amuța amuțare amuțat amuțând singular plural
amuță amuțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) amuț (să) amuț amuțam amuțai amuțasem
a II-a (tu) amuți (să) amuți amuțai amuțași amuțaseși
a III-a (el, ea) amuță (să) amuțe amuța amuță amuțase
plural I (noi) amuțăm (să) amuțăm amuțam amuțarăm amuțaserăm, amuțasem*
a II-a (voi) amuțați (să) amuțați amuțați amuțarăți amuțaserăți, amuțaseți*
a III-a (ei, ele) amuță (să) amuțe amuțau amuțară amuțaseră
* Formă nerecomandată