Dex

AMUȚÁ, amúț, vb. I. Tranz. (Reg.) A asmuți un câine asupra cuiva. – Lat. *ammotiare. (Sursa: DLRM )

amuțá (a asmuți) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 sg. amúță; conj. prez. 3 sg. și pl. amúțe; ger. amuțând (Sursa: Ortografic )

amúț și (vest) sumúț, a -á v. tr. (orig. lat.). Ațîț cîniĭ pe cineva cu interj. sa (Mold.) orĭ șo (Munt.): șo pe el! a amuța cîniĭ pe lup. Fig. Ațîț, instig: demagogiĭ amuță plebea pe ceĭ bogațĭ. – Și a muța (Trans.) și a asmuța. Fals a asmuți. (Sursa: Scriban )

Declinări/Conjugări

amuța verb tranzitiv		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) amuța	amuțare	amuțat	amuțând	singular	plural
		(a) amuța	amuțare	amuțat	amuțând	amuță	amuțați

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	amuț	(să) amuț	amuțam	amuțai	amuțasem
	a II-a (tu)	amuți	(să) amuți	amuțai	amuțași	amuțaseși
	a III-a (el, ea)	amuță	(să) amuțe	amuța	amuță	amuțase
plural	I (noi)	amuțăm	(să) amuțăm	amuțam	amuțarăm	amuțaserăm, amuțasem*
	a II-a (voi)	amuțați	(să) amuțați	amuțați	amuțarăți	amuțaserăți, amuțaseți*
	a III-a (ei, ele)	amuță	(să) amuțe	amuțau	amuțară	amuțaseră

* Formă nerecomandată