ARC, arcuri, și (2) arce, s. n. 1. Armă (primitivă) de aruncat săgeți, alcătuită dintr-o vargă flexibilă ușor încovoiată și o coardă prinsă de extremitățile vergii. ♦ P. a**l. Ceea ce are forma unui arc (1). Arcul sprâncenei. 2. Porțiune dintr-o circumferință sau dintr-o linie curbă. Arc de cerc. ♦ (Element de) construcție în formă arcuită. ◊ Arc de triumf = monument în formă de portic arcuit cu una sau mai multe arcade, ridicat în amintirea sau pentru sărbătorirea unui fapt însemnat. 3. Organ metalic elastic al unei mașini sau al unui mecanism, care are proprietatea de a reveni la forma inițială după ce a fost supus unei solicitări. Arc de automobil. ◊ Expr. Parc-ar fi pe arcuri, se zice despre o persoană suplă, sprintenă. 4. (În sintagma) Arc electric (sau voltaic) = descărcare electrică foarte luminoasă care are loc între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate. 5. (Fiziol.; în sintagma) Arc reflex = ansamblul elementelor nervoase care asigură realizarea reflexelor. – Lat. arcus. (Sursa: DEX '98 )

ÁRCĂ s. f. (Rar) Corabie. ◊ Arca lui Noe = corabia miticului Noe; fig. îngrămădire eterogenă de oameni și de animale. – Din it., lat. arca. (Sursa: DEX '98 )

ARC2 árce n. mat. Porțiune dintr-o curbă cuprinsă între două puncte ale acesteia. /<lat. arcus (Sursa: NODEX )

ÁRCĂ árce f. Vas mare cu pânze, folosit, în trecut, la transport. ◊ Arca lui Noe corabia legendară a lui Noe, supraviețuitorul potopului biblic. /<lat., it. arca (Sursa: NODEX )

ÁRCĂ s.f. Corabie legendară în care s-ar fi adăpostit Noe în timpul potopului; (p. ext.) corabie. [Pl. -ce. / < lat. arca]. (Sursa: DN )

ARC s. n. 1. armă (primitivă) de aruncat săgeți. ◊ tot ceea ce are forma unui arc (1). 2. (mat.) porțiune dintr-o linie curbă, dintr-un cerc. 3. element de arhitectură în formă arcuită, care leagă între ele două ziduri, două coloane etc. ♦ ~ de triumf = monument în formă de portic arcuit ridicat în amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = construcție în formă de semiarc, în exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza împingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate. 4. ~ voltaic = descărcare electrică între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate. 5. organ de mașină, din oțeluri aliate, destinat legăturii elastice între două piese. 6. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigură realizarea reflexelor. (< lat. arcus, fr. arc) (Sursa: MDN )

ÁRCĂ s. f. (rar) corabie. (< it., lat. arca) (Sursa: MDN )

ARC, arcuri, și (2) arce, s. n. 1. Armă primitivă (folosită la aruncarea săgeții) alcătuită dintr-o vargă flexibilă de lemn sau de metal de formă încovoiată și dintr-o coardă prinsă de cele două extremități. ♦ Fig. Tot ceea ce are forma unui arc (1). Arcul sprâncenei (D. ZAMFIRESCU). 2. Porțiune dintr-o circumferință sau dintr-o linie curbă. Arc de cerc. ♦ Element de construcție în formă arcuită; boltă. ◊ Arc de triumf = construcție care formează un portic arcuit sau o arcadă, ridicată în amintirea sau pentru sărbătorirea unui fapt însemnat. 3. Piesă elastică de metal care suportă eforturi de încovoiere, alcătuită din benzi, lame elastice (câte una ori mai multe suprapuse) sau din bare răsucite în spirală, folosită ca legătură elastică între două piese, pentru a amortiza șocurile sau pentru a pune în mișcare un mecanism ori organe de mașini. Arc de automobil. ◊ Expr. Parc-ar fi pe arcuri, se zice despre o persoană suplă, sprintenă. 4. (În expr.) Arc electric (sau voltaic) = descărcare electrică luminoasă care străpunge un izolant, de obicei un gaz, între doi electrozi calzi. – Lat. arcus. (Sursa: DLRM )

ÁRCĂ s. f. (Rar) Corabie. ◊ Expr. Arca lui Noe = corabia lui Noe; fig. îngrămădire de oameni și de animale. – It. arca (lat. lit. arca). (Sursa: DLRM )

ÁRCĂ s. v. corabie. (Sursa: Sinonime )

árcă (árce), s. f. – Corabie. Lat. arca (sec. XIXI). (Sursa: DER )

arc s. n., pl. (geom.) árce, /(resoarte) árcuri (Sursa: Ortografic )

árcă s. f., g.-d. art. árcei; pl. árce (Sursa: Ortografic )

árcă f., pl. e (lat. arca, ladă. V. raclă). Corabia lui Noe. Arca alianțeĭ, chivotu, ladă în care Jidaniĭ păstraŭ tablele legiĭ. (Sursa: Scriban )