ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. (Sursa: DEX '98 )

ARTICULÁ vb. I. tr. A emite, a rosti (cuvinte, sunete etc.). 2. tr. A adăuga un articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. refl. A se lega printr-o articulație. [< fr. articuler, cf. lat. articulare]. (Sursa: DN )

ARTICULÁ vb. I. tr. 1. a emite, a rosti cuvinte, sunete. ◊ a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea. 2. a atașa articolul unui substantiv. II. refl. a se lega printr-o articulație. (< fr. articuler, lat. articulare) (Sursa: MDN )

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A emite un sunet, a rosti deslușit un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Fr. articuler (lat. lit. articulare). (Sursa: DLRM )

ARTICULÁ vb. 1. v. pronunța. 2. v. scoate. 3. a se încheia. (Locul unde se ~ un os.) (Sursa: Sinonime )

articulá vb., ind. prez. 3 sg. articuleáză (Sursa: Ortografic )

A ARTICULÁ ~éz tranz. 1) (sunete, silabe, cuvinte etc.) A emite cu ajutorul organelor vorbirii; a rosti; a pronunța. 2) (substantive) A prevedea cu articol. /<fr. articuler, lat. articulare (Sursa: NODEX )

A SE ARTICULÁ se ~eáză intranz. (despre sunete) A se uni prin articulație. /<fr. articuler, lat. articulare (Sursa: NODEX )

A articula ≠ a bâigui, a bodogăni, a bolborosi, a bălmăji, a îndruga, a mormăi (Sursa: Antonime )

articuléz v. tr. (lat. artículo, -áre). Unesc pin [!] încheĭeturĭ. Pun articul unuĭ cuvînt. Pronunț: n' a articulat nicĭ un cuvînt și a plecat. (Sursa: Scriban )