ascétă s. f., pl. ascéte (Sursa: Ortografic )

ASCÉT, -Ă, asceți, -te, s. m. și f. (Livr.) Pustnic, sihastru; fig. persoană care duce o viață austeră și retrasă. – Din fr. ascète. (Sursa: DEX '98 )

ASCÉT ~ți m. rel. 1) Călugăr care s-a retras într-un loc ferit de lume, petrecându-și viața în post și rugăciuni; sihastru; schimnic; pustnic. 2) fig. Persoană care duce o viață austeră și retrasă. /<fr. ascete (Sursa: NODEX )

ASCÉT s.m. și f. Sihastru, anahoret, pustnic. ♦ (Fig.) Om care își impune o viață austeră și retrasă. [< fr. ascète, lat. asceta, cf. gr. asketes – deprins, exercitat]. (Sursa: DN )

ASCÉT, -Ă s. m. f. 1. cel care practică ascetismul; pustnic. 2. (fig.) om care își impune o viață austeră și retrasă. (< fr. ascète) (Sursa: MDN )

ASCÉT, -Ă, asceți, -te, s. m. și f. Pustnic, sihastru; fig. persoană care își impune o viață aspră și retrasă. – Fr. ascète (< gr.). (Sursa: DLRM )

ASCÉT s. v. pustnic. (Sursa: Sinonime )

ascét (ascéți), s. m. – Pustnic, sihastru. – Var. (înv.) aschit, aschet. Ngr. ἀσϰητής „obișnuit (cu viața ascetică)” și modern din fr. (cf. Murnu 7). Sec. XVII. – Der. ascetic, adj., din fr.; ascetism, s. n., din fr.: aschitac (var. aschitean), s. m. (înv., ascet). (Sursa: DER )

ascét s. m., pl. ascéți (Sursa: Ortografic )

ascét m. (vgr. asketés, exercitat: fr. ascète). Sihastru, pustnic. Fig. Om retras și cumpătat. – La Dos. aschitàc, (d. ngr. askitikós, ascetic, saŭ d. ngr. askítis cu sufixu -ac. V. schit). (Sursa: Scriban )