atést și -éz, a -á v. tr. (lat. attestari, d. testis, martur [!]. V. contest). Certific, asigur, dovedesc: a atesta un fapt. (Sursa: Scriban )

ATESTÁ, atést, vb. I. Tranz. A face dovada; a confirma un adevăr. ♦ A exista în scris. ♦ A confirma în grad pe un cercetător, pe un membru al corpului didactic universitar etc. – Din fr. attester, lat. attestari. (Sursa: DEX '98 )

A ATESTÁ atést tranz. 1) A dovedi prin raționamente sau prin fapte concrete; a arăta; a proba; a demonstra. ~ semnătura. 2) A întâlni într-un text. 3) (cadre didactice, cercetători științifici etc.) A confirma într-o funcție sau într-un post, stabilind gradul de pregătire profesională. /<fr. attester, lat. attestari (Sursa: NODEX )

ATESTÁ vb. I. tr. A face dovadă, a dovedi; a confirma. ♦ A dovedi că ceva există; (la pasiv) a figura într-un text. ♦ A confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate. [P.i. atést, 3,6 -tă. / < fr. attester, cf. lat. attestari < testis – martor]. (Sursa: DN )

ATESTÁ vb. tr. 1. a dovedi, a confirma. ◊ a exista, a figura într-un text. 2. a confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate. (< fr. attester, lat. attestari) (Sursa: MDN )

ATESTÁ, atést, vb. I. Tranz. A face dovada; a dovedi; a confirma. ♦ A dovedi existența unui lucru. – Fr. attester (lat. lit. attestari). (Sursa: DLRM )

ATESTÁ vb. 1. v. confirma. 2. v. denota. (Sursa: Sinonime )

A atesta ≠ a contesta (Sursa: Antonime )

atestá (-téz, atestát), vb. – A face dovada, a confirma. Fr. attester. Conjug. eu atest este înv. – Der. atestat, s. n. (certificat); atestație, s. f. (atestare); atestator, adj. (care dovedește). (Sursa: DER )

atestá vb., ind. prez. 1 sg. atést, 3 sg. și pl. atéstă (Sursa: Ortografic )