ATRIBÚȚIE, atribuții, s. f. Sferă de autoritate, de competență, de activitate a cuiva; însărcinare, muncă dată cuiva spre îndeplinire. [Var.: atribuțiúne s. f.] – Din fr. attribution, lat. attributio, -onis. (Sursa: DEX '98 )

ATRIBÚȚIE s.f. Competență, autoritate care se exercită într-o anumită sferă de activitate; sarcină, obligație, însărcinare. [Gen. -iei, var. atribuțiune s.f. / cf. fr. attribution, lat. attributio]. (Sursa: DN )

ATRIBÚȚIE s. f. competență, autoritate care se exercită într-o anumită sferă de activitate. (< fr. attribution, lat. attributio) (Sursa: MDN )

ATRIBÚȚIE, atribuții, s. f. Sferă de autoritate, de competență, de activitate; însărcinare, muncă dată spre îndeplinire. [Var.: atribuțiúne s. f.] – Fr. attribution (lat. lit. attributio, -onis). (Sursa: DLRM )

ATRIBÚȚIE s. îndatorire, rol, sarcină. (Ce ~ ai în această comisie?) (Sursa: Sinonime )

atribúție s. f. (sil. -tri-, -ți-e), art. atribúția (sil. -ți-a), g.-d. art. atribúției; pl. atribúții, art. atribúțiile (sil. -ți-i-) (Sursa: Ortografic )

ATRIBÚȚIE ~i f. Sferă de activitate sau de competență a cuiva sau a ceva. ~a instanței de judecată. [G.-D. atribuției; Sil. a-tri-bu-ți-e] /<fr. atribution, lat. attributio, ~onis (Sursa: NODEX )

atribuțiúne f. (lat. attribútio, -ónis). Acțiunea de a atribui. Lucrare care e de competența orĭ în sarcina cuĭva: asta nu e în atribuțiunile mele. Parte de administrațiune asignată unuĭ funcționar: atribuțiunile unuĭ primar. – Și -úție. (Sursa: Scriban )